dimanche 4 novembre 2012

Românii e Deștepți

Primesc prin Internet, foarte des texte care țin să dovedească cu orice preț ce deștepți sunt românii. Din păcate textele astea mă exasperează.
Compatrioții noștri nu sunt nici mai deștepți nici mai proști decât alții.
Există excepții, pe care le cunoaștem cu toții, de români excepționali care, din păcate s-au făcut cunoscuți numai în străinătate.
Dar există și proști.
Și vorba lui Lăpușneanu « proști dar mulți !».
E suficient să citiţi comentariile la articole diverse din presa română. Și să vă mai uitați și cum votează românii de 23 de ani încoace, de când o pot face !
Mă uit la laudele astea cu ochii unuia care a petrecut 40 de ani în Occident, unde, între altele, am învățat să fiu mai realist și mai modest nu numai în ceace îi privește pe români.
Este extrem de important de înțeles este că aici, în Occident, pentru a fi credibil, trebuie să fi extrem de riguros !
Ori, judecaţi şi Dvs. cât de riguroase sunt unele afirmații care tind să acrediteze idea că românii sunt grozavi :
- Se repetă extrem de des este că limba română este a doua limbă vorbită la Microsoft, dar o tâmpenie repetată de mai multe ori nu devine adevăr !
Personal, am fost la Microsoft Corporation, la Redmond, lângă Seattle. Limba exclusiv folosită este engleză (în cele două versiuni : «english» sau «indish»).
Am întâlnit la Microsoft și un tânăr moldovean din Chișinău care însă nu vorbea decât engleza și rusa !
Dacă vrem neapărat să definim o a doua limbă folosită la marea corporaţie americană, aceasta ar fi limba Kannara utilizată în statul Karmataka (fost Mysore) din India, unde se află orașul Bangalore care adăpostește o mare parte din activitatiile Microsoft.
Adică, mai pe românește, a două limbă folosită e un fel de țigănească!


- Se face mult caz de inteligenţa românească aducând ca argument faptul că Olimpiadele internaţionale de matematică, fizică și altele sunt câștigate mereu de tineri români. Trăiesc de 40 de ani în Occident și niciodată, niciunde, n-am auzit sau citit despre aceste Olimpiade. Nu afirm că ele nu există, dar nimeni nu le cunoaște pe aici.
Singurul loc unde se vorbește mereu despre aceste Olimpiade este presa sau televiziunile române, care repetă cu insistența că tinerii români au câștigat j-de mii de medalii de aur, de argint, etc.
O fi așa, dar ce rost are să ne gargarisim cu o chestie pe care n-o cunoaște nimeni ? La ultima ediţie a adevăratelor Jocuri Olimpice, cele de care se interesează toată lumea, România a câștigat mai puţin de jumătate din medaliile câștigate de o ţară cu numai 10 milioane de locuitori ! (Ungaria) Şi atunci?

- Există o altă «informaţie» strecurată chiar şi pe internet, după care Gustave Eiffel şi-a construit turnul, terminat în 1889, folosind metoda de asamblare a unui român, George Panculescu. Cu ajutorul acesteia, Eiffel ar montat piesele fabricate nici mai mult nici mai puţin decât la... Metalurgica Reşiţa! Se afirmă cu seninătate şi tărie chiar, că pe fiecare piesă a turnului e scris : "Made în Reşiţa - România".
Toate bune şi frumoase numai că în 1887, când a început construcţia turnului, Reşiţa nu era în România şi în plus se numea Resicabànya !
Eiffel a fost în România şi l-a vizitat pe Panculescu la Vălenii de Munte în 1879. Pe atunci lui Eiffel nici nu-i trecea prin minte că o să construiască cândva un turn metalic de trei sute de metrii.
Ținerea expoziţiei universale la Paris s-a hotărât doi ani mai târziu şi idea unui turn metalic a apărut abia în 1884.
In realitate piesele metalice ale turnului Eiffel au fost construite la turnătoria dela Levallois Perret (92, Hauts de Seine). Minereul a venit din Algeria, la vremea aceea franceză, din minele dela Zaccar.
Nu există nici o urmă de Panculescu în cartea lui Gustave Eiffel: "LaTour de Trois Cents Mètres" editată de el în 1900, după construcţia turnului, în care citează lista tuturor inginerilor (câteva zeci!) care au participat la proiect.
Vedeţi câtă seriozitate există în informaţii de genul acesta...

- Este adevărat ca Hermann Oberth (1894 – 1989), născut la Hermannstadt (Sibiu) este unul din părinţii astronauticii şi pionier al zborului spaţial. Dar Hermann Oberth era sas născut în imperiul Austro-Ungar şi nu-l putem considera totuşi român numai pentru că s-a născut într-un oraş care a devenit mai târziu Sibiu.
- Racheta spaţială cu trei etaje alimentată cu carburant solid ("model Cape Kennedy") a fost inventată în 1529 şi trimisă în spaţiu cu succes acum aproape 500 de ani, în 1555, în prezenţa a mii de spectatori în România (sau mai precis pe teritoriul actual al României); constructorul era însă un neamţ, Conrad Haas, şeful Depozitului de Artilerie din acelaşi Hermannstadt (Sibiu) între 1550 si 1570.
Dacă ne lăudăm cu doi nemţi, de ce oare nu ne-am lauda şi cu marele matematician Jànos Bolyai (1802 – 1860) născut la Kolozsvar, adică la Cluj ? Este o întrebare retorică. Cunosc răspunsul : pentru că a fost maghiar !
Iar lucrurile astea sunt tot atât de absurde ca a se lăuda cu faptul că : hackerii români sunt consideraţi printre cei mai buni şi mai periculoşi din lume. Daca este asa, putem, de asemenea, să ne facem un titlu de glorie din cea mai importanta corupţie (pile, relaţii, şpagă) din univers !

- Continui cu o altă informaţie stupefiantă. Citez :
Radioactivitatea artificială a fost descoperită de o savantă de la Facultatea de Stiinţe Bucureşti, (căreia nu i se menţionează numele !!!) şi însuşită apoi de Marie Curie şi întrebuintată pentru distrugere ( ??!!). Cerând un grad superior la facultate, savanta româncă îi scria regelui Carol al II lea: « Numirea mea s-ar putea face pe aceeaşi cale exceptională ca şi a domnilor recomandaţi de dl. Perrin, ca o recompensă a descoperirii radioactivităţii artificiale, care este a mea şi de al cărui fruct s-a bucurat dna Joliot Curie, recomandată de însuşi dl. Perrin pentru Premiul Nobel ». 
(Între timp am aflat că o cheamă Mărgineanu)

 Este aici o confuzie monumentală :
Marie Curie, născută Maria Salomea Skłodowska (1867 - 1934) a obţinut un prim premiu Nobel în Fizică împreună cu soţul ei Pierre Curie şi cu Henri Becqurel pentru descoperirea radioactivităţii în 1903. Ea a obţinut ulterior un al doilea premiu Nobel în Chimie în 1911 pentru lucrări asupra radiului şi poloniumului fiind singura dublă laureată Nobel în domenii ştinţifice.
Fiica sa, Irène Joliot-Curie (1897 -1956) a obtinut premiul Nobel în Chimie în 1935 pentru descoperirea radioactivităţii
artificiale împreună cu soţul ei, Frédéric Joliot.
Bănuesc că cei care au furat invenţia anonimei savante bucureştene au fost soţii Joliot Curie, căci altfel ilustra şi anonima savantă româncă nu avea cum să-i scrie lui Carol II. Iar Jean Perrin (1870 – 1942) a fost un alt mare savant francez, premiul Nobel de Fizica în 1926, colaborator cu Marie si Pierre Curie. Probabil că el i-o fi recomandat pe soţii Joliot-Curie la Bucuresti!!!

- Iată o altă informaţie interesantă , dar de tot hazul. Citez din nou:
Ion Scripcaru, strungar si lăcătuş mecanic din satul Uzunu (Giurgiu) nu găseşte de 16 ani, 15.000 $ pentru a-şi realiza invenţia epocală (pâna la proba practică !): motorul care nu consumă nimic! ( Da, a-ţi citit bine !) Acesta ar trebui sa funcţioneze pe baza gravitaţiei, fiind în fapt “o instalaţie mecanică amplificatoare de putere, capabilă să transforme forţa statică gravitaţională în lucru mecanic”.(sic !) “S-ar închide toate centralele nucleare”, spune inventatorul. Și mai adaugă : “avem nevoie de o rezultantă a două forțe paralele și de sens contrar, aplicate unui ansamblu rigid, adică unei forțe complementare, cu sensul de mișcare al rigidului și care are modulul mai mare decât suma modulelor componentelor” (Doar citez, nu încerc să înţeleg ceva ce nu este de înţeles!!!!) Numai că OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii si Mărci) refuză să-i breveteze invenţia în lipsa unei machete funcţionale, doar pe baza schiţelor (în 1997). A fost tratat cu indiferenţă de toată lumea iar sponsorii nu prea se înghesuie (ca şi statul de altfel) să-i asigure cei 15.000 $ necesari.
 (Noroc că mai există oameni serioşi în România !)
- Dar minunile energetice produse de inteligenţa românească nu se opresc la giurgiuveanul Scripcaru.
Din aceeiaşi categorie face parte şi inventatorul Petre Nedelcu din Bicaz (Neamţ) care are în palmares «invenţia mileniului III», un dispozitiv neconvenţional de producere a energiei electrice, care nu foloseşte nici un fel de combustibil şi este nepoluant. Inventatorul a depus o cerere de brevet la OSIM în 2011, rămasă fără răspuns, pentru moment.
Ideea sa constă în asigurarea nevoilor energetice ale planetei prin transformarea forţei cinetice în energie electrică, fără a folosi vreun combustibil clasic sau neconventional. Alte detalii tehnice nu dă, căci s-ar putea ca ideea să-i fie furată! Autorul se luptă aprig cu companiile petroliere cărora le pune în primejdie monopolul.
Iată ce spunea inventatorul la finele lui 2011, în ziarul «Monitorul de Neamţ şi Roman»:
„Problema e dacă se va găsi cineva s-o pună în practică, fiindcă eu nu deţin fonduri pentru ca acest proiect să devină realitate. În urmă cu două luni am înaintat un memoriu la Ambasada SUA la Bucureşti, dar pînă acum n-am primit nici un răspuns. După sărbători o să trimit un alt memoriu la Bruxelles, adresat personal europarlamentarului Vadim Tudor. Poate o să găsesc înţelegere, deşi sînt rezervat pe motiv că nimeni nu este interesat să schimbe atitudinea lumii fată de progresul omenirii. Sunt prea multe interese privind consumul clasic de combustibili“. În aceiasi publicaţie inventatorul ne atenţionează că are alte 14 – 15 invenţii în lucru!!! Conform afirmaţiilor sale, Petre Nedelcu împreună cu coautorii săi a obţinut între alte premii şi o diplomă de merit acordată de Centrul de Studii şi Cercetări Psihotronice şi Ufologice  (CSCPU) din Bucureşti în 2011! Dacă faceţi o căutare pe Google despre acest centru, vă cruciţi!


Concluzia care se impune unor asemenea aberaţii: atunci când vom putea transforma prostia omenească în energie, toate problemele omenirii vor fi rezolvate şi România va fi o mare putere nu doar planetară, ci chiar universală!

În altă ordine de idei: de mic copil, am auzit şi am crezut cu convingere că Delta Dunarii este singurul loc în Europa unde există pelicani liberi.
Mai târziu am aflat că lacul Skadar (sau Scutari) între Muntenegru şi Albania este singurul loc în Europa unde se pot vedea pelicani liberi.
Aşa scrie în toate ghidurile!
Cu ocazia unei călătorii, am locuit la hotelul “Pelikan” din Virpazar (Muntenegru), unde holul era plin de fotografii cu pelicani care pot fi văzuţi din iunie în septembrie.
Ulterior, consultând alte ghiduri, am aflat că singurul loc în Europa unde se pot vedea pelicani liberi este delta fluviului Ebre, în sudul Cataloniei (Spania).
Pe internet descopăr că: “
pelicans breed in Europe with large numbers in Romania (Danube Delta), but colonies also exist in other countries such as Greece, Albania, Bulgaria or Ukraine ».
Mai ştie cineva un alt loc unic în Europa unde se pot vedea pelicani liberi?

Să revenim la invenţii : există însă şi invenţii reale, în care se pare că românii au avut întâietatea, dar care, din diverse motive sunt controversate sau nu mai sunt considerate invenţii sau descoperiri românesti.

- Stiloul a fost inventat de secretarul lui Tudor Vladimirescu, Petrache Poenaru (1799 – 1875).
In 1827 Poenaru a brevetat la Paris o « pană de scris fără sfârşit, care se alimentează ea însăşi cu cerneală ». Era vorba de o pană de gâscă !!! Invenţia lui nu era foarte fiabila şi nefiind folosită a intrat în uitare ca atare, iar inventatorul stiloului este considerat americanul Lewis Edson Waterman (1837 – 1901). In 1884 el a rezolvat problema scurgerii cernelei prin capilaritate, ceace a dus la o scurgere regulată si uniformă.
De remarcat că Waterman s-a născut zece ani după ce Petrache Poenaru îşi depusese brevetul !
Petrache Poenaru a fost un om remarcabil în mai multe domenii ; pionier al şcolii româneşti, creator al primului jurnal în româneşte, creatorul tricolorului modern, academician.
- Un alt exemplu, este un oltean remarcabil, Nicolae Vasilescu Karpen (1870 – 1964). El este constructorul, în 1950, al pilei Karpen ; de fapt două pile electrice legate in serie, care alimentau un mini-motor galvanometric. Acesta, la rândul său, mişca o paletă conectată la un comutator. La fiecare jumatate de rotaţie, paleta deschidea circuitul, iar la a doua jumatate de rotaţie îl inchidea. Timpul de rotaţie era calculat în aşa fel incât pilele să aibă timp de reincărcare, respectiv pentru refacerea polaritaţii in perioada cât circuitul era deschis. Motorul şi paletele aveau drept scop demonstrarea faptului ca pilele furnizează energie electrică.
Pila Karpen, care ar exista într-un seif la Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida din Bucureşti, funcţionează pare-se şi astăzi, la 62 de ani de la construire, fără uzarea aparentă a electrozilor.
In 2007, în prezenţa unor jurnalişti, pila a fost prezentată şi s-a măsurat, în gol, o tensiune de 1 volt.
Unii asimilează pila cu un « perpetuum mobile » de speţa a doua
.
Însă, ştim cu toţii, că o energie nu se poate crea din nimic.
Pilele electrice obişnuite nu pot funcţiona mai mult de 5-10 ani, deoarece unul dintre electrozi se corodează, iar înlocuirea lui înseamnă … o pilă electrică nouă.
Pila Karpen utilizează electrozi de aur şi platina de o puritate ridicată în acid sulfuric pur.
Folosirea electrozilor din metale nobile pure a crescut probabil timpul de funcţionare datorită eliminării efectelor parazite ale reacţiilor chimice care ar fi apărut in cazul utilizării altor metale ; asta ar explica «longevitatea» pilei care ar putea depăşi secolul.
Invenţia nu poate fi expusă pentru că muzeul nu are bani să achiziţioneze sistemul de securitate cerut pentru exponatele speciale. Poliţia a interzis conducerii muzeului să expună acest obiect fără măsuri de securitate excepţională, dat fiind conţinutul pilei, de aur şi platină.
Deci, Pila Karpen nu se poate studia, nici măcar nu se poate vedea.
În plus, nu există nici o dovadă ştiinţifică că pila funcţionează de 62 de ani, fiind ţinută închisă în seiful directorului.
Străinii nu pot cosidera explicaţia asta ca fiind o explicaţie serioasă.
Gurile rele spun că probabil aurul şi platina au părăsit de mult pila şi se pot afla acum la gâtul soţiei vreunui senator sau a unei europarlamentare, căci dupa cum ştiţi, în România totul este posibil!

- Nicolae Paulescu (1869 – 1931) a fost un om de știință român, medic și fiziolog, profesor la Facultatea de Medicină din București, care a contribuit la descoperirea hormonului antidiabetic eliberat de pancreas, numit mai târziu, de alții, insulină.
Începând din 1914, Paulescu face cercetari pe câini diabetici pe care îi îngrijeşte cu un extract pancreatic numit de el pancreină.
Pancreina utilizată de el nu era suficient de purificată pentru a putea fi utilizată pe oameni.
Lucrările îi sunt întrerupte de ocuparea Bucureştiului de catre Puterile Centrale între decembrie 1916 şi noiembrie 1918.
Abia în 1921 reuşeşte să-şi publice lucrările în «Archives Internationales de Physiologie, de Biochimie et de Biophysique».
Dar o metodă de preparare a extractului pancreatic similară cu cea a lui Paulescu, a fost publicată încă din 1919 de americanul Israel S. Kleiner (1885 – 1966) în «Journal of Biological Chemistry ».
Frederick Banting (1891 - 1941) şi John James Richard Macleod (1899 – 1978) au purificat extractul pancreatic, dându-i numele de insulină, şi la 11 ianuarie 1922, au injectat pentru prima oară produsul unui om reuşind să-i reducă nivelul de glycemie din sânge.
Pentru asta ei au primit Premiul Nobel de Fiziologie şi Medicina în 1923.
Nicolae Paulescu nu a avut recunoaşterea internațională de pionier al cercetărilor asupra diabetului pe care o merita în timpul vieţii. La asta au contribuit probabil şi opinile sale exprimate public, puternic anti-semite şi anti-darwiniste.

- În România, Henri Coandă este considerat inventatorul avionului cu reacţie.
În restul lumii, sunt considerați co-inventatori ai acestui tip de avion germanul Dr Hans Joachim Pabst von Ohain (1911 – 1998) şi englezul Frank Wittle (1907 – 1996). Ei au lucrat independent unul de altul : Wittle a depus un brevet de reactor în 1930 iar von Obain în 1936, adică 20 şi 26 de ani dupa ce Coandă arătase principiul la salonul aeronautic de la Paris Le Bourget în 1910, fără însă să zboare.
Henri Marie Coandă (1886 – 1972) era român dupa tată, generalul Constantin Coandă, prim ministru al României în 1918, şi francez după mama sa, Aïda Danet, originară din Bretagne.
Și-a facut studiile la Paris la prestigioasa SUPAERO (École nationale supérieure de l'aéronautique et de l'espace).
Cu ajutorul şi încurajările lui Gustave Eiffel şi Paul Painlevé şi-a încercat aparatul în decembrie 1910, pe aeroportul Issy-les-Moulineaux de lângă Paris. Aparatul pilotat de Henri Coandă a scăpat de sub control, s-a lovit de un zid de la marginea terenului de decolare și a luat foc. Din fericire, Coandă s-a ales numai cu zgârieturi şi arsuri 
fără mare gravitate. Avionul lui Coanda nu era capabil să zboare ; el era construit din lemn iar motorul cu reacţie avea o putere insuficientă.
Coandă a abandonat ulterior motorul cu reacţie iar vorbele inginerului Gustave Eiffel către Coandă, s-au dovedit extrem de reale : « Tinere, te-ai născut 30 de ani prea devreme ! »
« Aventura sa » a demonstrat doar un principiu care a fost repede uitat.
Printre multiplele activităţi ulterioare ale lui Coandă se numără și cunoscutul « Efect Coandă » elaborat în 1934 ; devierea unui jet de fluid care urmează conturul unei suprafete convexe. Efectul Coandă este un caz particular al principiului lui Daniel Bernoulli (1700 – 1782) vechi de 200 de ani !
În 1969, Coandă află că soţia sa suferă de cancer. Reprezentanţi ai guvernului comunist român îl conving să se întoarcă în ţară unde soţia va fi îngrijită gratis.
La 73 de ani, Coandă este numit director la Institutul Naţional Pentru Creaţie Știinţifică şi Tehnică (INCREST) şi consilierul lui Nicolae Ceauşescu, cu rang de ministru. Henri Coandă moare trei ani mai târziu la Bucuresti.

Ar mai fi multe de spus despre exagerările de tipul acesta, dar mă opresc aici.
Este normal să te întrebi cui folosesc mistificările de acest gen şi în ce fel schimbă ele realităţile societăţii româneşti de astăzi. Poate că pe unii îi consolează sau le atenuează complexul de inferioritate, dar pot ele ascunde sau atenua starea extrem de gravă a asistenţei medicale şi a învăţământului românesc? Pot ele eradica sau măcar micşora nivelul monstruos al corupţiei, ajunsă o adevărată râie naţională?
Cu siguranţă, nu!
M. B.